Mormăi câte ceva, apoi oftă. Nu era mulţumit de "rezultatele" sale, în sensul că, noile fotografii nu era pline de acel farmec, la care el se aştepta. Când venea vorba de arta fotografică, Chan Ho era tare pretenţios, nu vroia seriozitate, ci zâmbete, acea strălucire care-ţi lumina sufletul doar uitându-te la chipurile senine. Oftă din nou şi din nou, aruncându-şi ochii de un negru profund în sus apoi îşi scutură uşor chipul, "trezindu-se" la realitate. Acceptă întreaga situaţie, căutând în acelaşi timp cheile prin buzunarele hanoracului. Era tare aerian şi niciodată nu ţinea minte unde punea un lucru, abia într-o zi următoare avea să-şi aducă aminte unde pusese fiecare lucruşor de care avea nevoie mai târziu. Nu trecu mult timp, că se lăsă păgubaş, lipindu-se cu spatele de peretele rece. Se lăsă uşor în jos, încă privind intens acele fotografii care nu-i surâdeau nici măcar un pic şi oftă cât putu el de lung.